Tot ce ai nevoie sa stii ca sa-ti cumperi o masina de spalat

Sa cumperi o masina de spalat nu este o sarcina usoara, avand in vedere faptul ca pe piata exista nenumarate tipuri de astfel de produse si modele ale diversilor producatori.

Dincolo de bugetul pe care il ai disponibil pentru aceasta achizitie, trebuie sa tii cont de o serie de alte lucruri atunci cand alegi masina de spalat potrivita cu necesitatile gospodariei tale.

Astfel, o masina de spalat performanta din punct de vedere energetic se caracterizeaza printr-un consum de energie scazut, prin cantitatea redusa de apa consumata in timpul spalarii si de forta de centrifugare de care dispune pentru a stoarce rufele.

SFAT! Specialistii recomanda sa schimbi masina de spalat la un interval de utilizare de aproximativ 10 ani, pentru ca astfel vei atinge un raport performant pret calitate.

Spatiul disponibil in locuinta

Un aspect foarte important este locul in care vei amplasa masina de spalat rufe. Trebuie sa masori cu mare atentie spatiul in care o vei amplasa, sa verifici daca podeaua este perfect plana fara zone inclinate sau denivelate si ca este suficient de aproape pentru a o putea racorda la apa si scurgerea la canalizare.

Exista doua dimensiuni standard: pentru o masina de spalat cu incarcare frontala latimea este in general de 60 cm iar cele cu incarcare verticala au o latime standard de 40 cm.

Adancimea masinii de spalat este si ea importanta si exista pe piata de la masini de spalat slim potrivite pentru spatii inguste (adancime 40 cm), pana la modele cu o capacitate mare care au o adancime de pana la 65 cm.

In timpul masuratorilor, nu uita sa lasi o marja de 5 – 10 cm in plus pentru a fi sigura ca aparatul se va integra perfect in spatiul disponibil din locuinta ta si ca vei avea cum sa o manevrezi atunci cand o vei monta.

Capacitatea

Volumul de rufe pe care-l poate spala la o incarcare masina de spalat, va fi un factor determinant in alegerea acesteia, si vei stabili acest lucru in functie de numarul de membri ai familiei tale si in functie de obiceiurile voastre (cat de des murdariti hainele, daca ai copii mici ei vor murdari lucrurile mai des), daca folosesti in paralel si servicii de curatatorie tip Nufarul sau nu, etc.

Daca ai multi membri in familie pentru care speli rufele sau daca periodic speli lucruri voluminoase cum ar fi perdele, cuverturi, paturi sau haine de iarna, vei avea nevoie de o masina de spalat rufe cu o capacitate de 8-9 kg. Acestea au si un motor mai puternic decat modelele cu o capacitate mai scazuta si o cuva incapatoare dar sunt si mai zgomotoase si consuma mai multa apa si energie electrica.

Daca locuiesti singura si nu ai copii sau alte persoane pentru care sa speli rufele, te poti orienta catre o masina de spalat rufe de volum mic cu o capacitate de 5-6 kg.

Centrifugarea

Viteza de centrifugare este cea care determina cat de uscate vei scoate rufele din masina de spalat.

Tine cont totusi, ca desi te poate incanta o viteza de centrifugare foarte mare, daca trece de 1200 RPM (rotatii pe minut), acest lucru se va vedea in timp pe materialul rufelor, acesta incepand sa se deterioreze.

Masini de spalat automate

Masinile de spalat complet automate sunt cele la care tot ce ai de facut este sa incarci rufele in ea, sa selectezi programul si sa apesi pe butonul de pornire. Singurul lucru pe care il mai ai de facut este sa astepti finalizarea ciclului de spalat si sa scoti rufele pentru a le intinde la uscat.

Acestea sunt foarte potrivite daca esti o persoana cu foarte putin timp disponibil si pot fi folosite cu usurinta si de catre varstnici sau de cei cu probleme de sanatate si care nu pot face prea mult efort fizic.

Masini de spalat semiautomate

Spre deosebire de masinile de spalat complet automate, in cazul masinilor de spalat semiautomate unele procese trebuie sa le faci manual. De exemplu, s-ar putea sa trebuiasca sa faci singura alimentarea cu apa in cuva masinii sau sa muti hainele spalate in cuva de uscare in cazul masinilor cu doua cuve.

Desi utilizarea lor iti consuma ceva mai mult timp, acest tip de masini sunt mai ieftine decat cele complet automate, asadar te poti orienta catre una daca dispui de un buget ceva mai mic.

Masini de spalat cu incarcare frontala

Masinile de spalat cu incarcare frontala sunt masini de spalat complet automate care se incarca prin partea din fata si consuma de obicei mai putina apa si au un consum mai scazut de energie si un volum mare. Sunt cele mai voluminoase si in general, potrivite pentru familiile numeroase.

Masini de spalat cu incarcare verticala

Acest tip de masini de spalat cu incarcare verticala sunt caracterizate prin faptul ca incarcarea cu rufe se face prin partea de sus si ofera un avantaj pentru cei care nu doresc si nu pot sa se aplece foarte mult pentru a baga hainele in masina. De asemenea, acestea ocupa in general mai putin spatiu si sunt disponibile si in varianta slim, fiind astfel mai potrivite in spatii inguste din locuinta.

Programe disponibile

Eficienta generala a unei masini de spalat nu este singurul lucru de care sa tii cont cand doresti sa o cumperi. Fiecare in parte avem anumite preferinte de consum si utilizare astfel ca si in cazul unei masini de spalat ne vom dori anumite caracteristici.

Producatorii ofera diverse programe de spalare caracterizate fie prin durata redusa ca timp a unui ciclu de spalare, fie in calitatea spalarii (speciale pentru rufe din tesaturi delicate, sau pentru articole ce necesita spalare intensa).

Exista masini de spalat care ofera programe speciale pentru rufe negre, albe sau colorate. Astfel protejam hainele preferate si le curatam mai eficient.

Cand cumperi o masina de spalat, pe langa cele descrise mai sus este bine sa verifici si lista de programe disponibile pentru a face cea mai buna alegere in functie de necesitatile familiei tale.

Exista chiar si programe de spalare antialergice sau programe de sterilizare a cuvei masinii de spalat pentru cei care au anumite probleme de sanatate sau necesita o igienizare deosebita a hainelor si lenjeriei.

Verificati la modelele pe care vreti sa le cumparati daca au programele de spalare dorite in functie de preferintele si nevoile voastre.

Anumiti producatori ofera masini de spalat cu inovatii tehnice care permit utilizarea unor programe speciale cum ar fi adaugarea de haine in timpul spalarii.

De exemplu, Samsung a lansat un model de masina de spalat cu incarcare frontala, ce are usa hubloului prevazuta cu o alta usita mai mica integrata ce se poate deschide cand pui pe pauza programul de spalare si poti adauga o pereche de sosete uitata sau o alta haina pe care vrei doar s-o clatesti sau s-o storci bine dupa ce ai spalat-o de mana.

De asemenea, foarte utile pot fi programele speciale pentru spalat haine si alte articole din lana sau matase si alte materiale pe a caror eticheta este mentionat ca necesita un tratament special.

Daca iti pasa de mediul inconjurator si doresti sa reduci atat consumul de apa cat si pe cel de energie, alege o masina de spalat care are programe de spalare eco friendly.

Clasa de eficienta energetica

Masinile de spalat comercializate in tarile din cadrul Uniunii Europene respecta anumite norme de eficienta energetica iar acest lucru se vede in durata de timp in care efectueaza un anumit tip de program de spalare. Astfel, durata unui program creste direct proportional cu eficienta energetica.

Poti achizitiona o masina de spalat din Clasa de eficienta A+ , sau clasa A ++ , pana la A+++ care sunt cele mai eficiente.

 

Lasa un raspuns